C~ZonE Community™
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

C~ZonE Community™


 
AcasaAcasa  PortalPortal  Ultimele imaginiUltimele imagini  CăutareCăutare  ÎnregistrareÎnregistrare  ConectareConectare  

 

 FC Brasov

In jos 
AutorMesaj
..eNeRgY..
Fondator
Fondator
..eNeRgY..


Mesaje : 139
Puncte : 382
Reputatie : 4
Data de inscriere : 07/06/2011
Varsta : 30
Localizare : Craiova , Romania

FC Brasov  Empty
MesajSubiect: FC Brasov    FC Brasov  EmptyMier Iun 29, 2011 6:32 am

FC Braşov
FC Brasov  Fcbrasov

Informaţii generale

Nume complet : Fotbal Club Braşov
Data fondării : 1936
Culori: Galben-Negru
Stadion : Stadionul Silviu Ploeşteanu, Braşov (12.670 locuri)
Campionat : Liga 1
Finanţator : Ioan Neculaie
Antrenor : Daniel Isăilă
Site web : www.fcbrasov.ro

Istoria clubului FC Braşov

Începuturile fotbalului modern braşovean

„Preistoria" fotbalului braşovean se începe de prin 1912-1914. În 1927 Colţea Braşov a cucerit titlul national.

În ediţia a doua a Diviziei C (1937-1938), formaţia Braşovia a cedat locul noii echipe „Astra” Braşov, formatie infiintata in anul precedent, 1936, dar care nu apucase sa se inscrie in anul competitional respectiv. Jucătorii acelei precursoare a FC-ului din ’37 pot fi consideraţi o primă generaţie. Cei zece din echipa de atunci sunt amintiţi de presa vremii: Năftănăilă (nicio legătură cu Lulu Năftănăilă de mai târziu), Aurel Stroe, Pitu, Chicomban (din cunoscuta familie de polisportivi), Danciu, Pedrea, Chirică, Dumitrescu, A. Iftimie, Dănăilă.

Generaţia lui Silviu Ploeşteanu

A doua conflagraţie mondială a paralizat activitatea fotbalistică. Au fost competiţii dotate cu diferite trofee, „Cupa Basarabiei” sau „Cupa Eroilor”. Imediat după armistiţiu, au început să se organizeze formaţii de fotbal, pe lângă unităţi industriale, universităţi şi apar şi primele echipe militare.

Braşovul îl găsim din nou în Divizia C – seria a XII-a, sub denumirea de „U.A.B.”. Este precursoarea echipei pe care Silviu Ploeşteanu, cu mână forte şi profesionalism, a dus-o până pe locul doi în prima divizie şi la câştigarea primei Cupe Balcanice Intercluburi. O considerăm generaţia a doua, care, după interminabilul baraj din 1950 a pătruns în Divizia B.


Este generaţia cu care Silviu Ploeşteanu şi-a clădit marea echipă care va cuceri apoi „Cupa Balcanică” intercluburi, care va ocupa locuri fruntaşe pe prima scenă şi care în 1960 a ocupat locul doi pe prima scenă. Este generaţia lui Nicolae Proca, Gheorghe Fusulan, Gheorghe Ciripoi, Tică Constantinescu, Gheorghe Percea, Octavian Zaharia, Gheorghe Raicu, completată apoi cu Ştefan Hidişan (ulterior ca antrenor, descoperitor de talente), Niculae Campo, Ioan Szigeti, Alexandru Meszaroşi, Vasile Szeredai, Dorin Gane, Valer Târnăveanu, Necula Dorin.

Generaţia trio-ului mexican

A urmat generaţia trio-ului, Nicolae Pescaru – Stere Adamache – Mihai Ivăncescu, adică generaţia care a dat naţionalei trei jucători la naţionala pentru mondialul mexican. Pentru o echipă de provincie era o performanţă, mai ales pentru o formaţie care venise din „B”, chiar dacă retrogradarea a fost nemeritată. Dacă ne întoarcem la această generaţie, ea a retrogradat în 1968, însă retrogradarea s-a datorat unor factori independenţi de valoarea echipei.


Moartea lui Iuliu Năftănăilă pe 28 august 1967 a zdruncinat din temelii clubul, care nu şi-a mai revenit. Nu a fost suficient decesul unuia dintre cele mai mari talente braşovene, a mai contribuit şi obtuzitatea federaţiei, care nu a fost de acord cu amânarea meciului cu U Cluj, la numai 48 de ore de la funeralii. Încă sub imperiul psihologic, echipa a cedat şi nu s-a mai putut redresa. Retrogradarea a dus la schimbarea antrenorului Silviu Ploeşteanu, care nu a mai stat pe bancă decât opt etape din ediţia următoare din „B”, după care, Valentin Stănescu i-a luat locul. Şocul schimbării de la cârma echipei, după 21 de ani, i-a cauzat decesul în primăvara următoare, pe 13 aprilie 1969. De această generaţie se leagă numele lui Csaba Gyorffy, Iuliu Jenei, Călin Gane, Marcel Goran, Petre Cadar, Cezar Ardeleanu, Adrian Hârlab, Virgil Grecea , generaţie încorporată alături de unii din cei cu state mai vechi de serviciu.

Generaţia lui ’80

Generaţia anilor ’80 a readus formaţia „stegarilor” pe prima scenă, după cinci ani de penitenţă prin divizia secundă. A fost generaţia lui Vasile Papuc, Vasile Gherghe, Marian Paraschivescu, Valer Şulea, Costel Spirea, Vasile Benţea, Gherasim Chioreanu, Adrian Furnică, Constantin Manciu, Nicolae Bucur, Nicolae Adami, Mihai Panache, Petre Marinescu.

Pe parcurs au mai fost implantaţi Marius Lăcătuş, Ion Batacliu, Nistor Văidean, Ion Mandoca, Dumitru Stângaciu, generaţie care pentru un sezon a coborât echipa în „B”, dar pe care tot ea a readus-o în faţă. Nu a mai avut strălucirea unor locuri superioare, ca a primelor generaţii, dar a menţinut o lungă perioadă de timp stindardul braşovean pe cel mai înalt catarg. Generaţia anilor ’80 a continuat şi s-a contopit cu generaţia finalului deceniului opt, în care au apărut pe firmament Marin Barbu, Alexandru Csaba Andraşi, Marian Mărgărit, Eugen Moldovan, Petre Lucian, Andrei Şanta, Ştefan Bălan.


Arc peste timp la mondialul american

Făcând un arc peste timp, depăşind evenimentele din decembrie ’89, ajungem la generaţia care l-a trimis la mondialul american din ’94 pe Marian Ivan. Este generaţia lui Tibor Selymes, Ionel Pârvu, Laszlo Polgar, Emil Spirea, Sandu Andraşi, Iulian Chiriţă, Dorel Purdea, Marius Todericiu, generaţie care-i avea în continuare pe unii dintre cei mai vrednici jucători ai generaţiei anterioare. Este generaţia care, aşa cum am spus, l-a trimis pe Marian Ivan la mondiale, după 24 de ani de la trio-ul mexican.

Noua generaţie, o generaţie autohtonă

Unii din generaţiile anterioare, au venit la poalele Tâmpei, s-au adaptat pământului şi au rămas credincioşi acestor meleaguri, alături de cei care au crescut şi s-au dezvoltat aici. În ultimii ani, echipele de juniori ale „stegarilor”, au început să producă pe bandă rulantă elemente tinere talentate. Cei mai buni dintre cei mai buni s-au încorporat în lotul „mare”, alţii au fost împrumutaţi unor echipe din categoriile mici, pentru a se roda. Traian Alexandru Marc, Marius Constantin, Romeo Surdu, Ioan Coman, Silviu Pintea, Ionuţ Vasiliu, Dragoş Luca, este generaţia crescută pe „Municipal” sau „ICIM”, este generaţia care bate insistent la porţile consacrării, este generaţia care a adus titluri de campioni sau de vicecampioni la poalele Tâmpei, după o foarte lungă perioadă de vreme. Este generaţia care a fost aruncată în luptă, alături de nume care s-au consacrat pe terenurile braşovene: Cosmin Bodea, Daniel Isăilă, Octavian Cocan, Mihai Stere, Robert Dani, Florin Stângă şi lista ar putea continua. O listă care cu siguranţă va fi completată cu alte nume care vor veni de la juniori, pregătiţi cu migală în cadrul „centrului”.

Nume purtate de-a lungul timpului

U.A.B. (Uzinele de Armament Braşov) (1937-1948)
Steagul Roşu Braşov (1948-1950, 1955-1957, 1958-1979)
Metalul Braşov (1951-1954)
Energia Braşov (1957-1958)
FCM Braşov (1979-1990)
FC Braşov (1990-prezent)


Statistică

Liga I:

Vicecampioană (1): 1959-60
Locul 3 (2): 1973-74, 2000-01

Liga a II-a:

Campioană (7): 1942-43, 1956-57, 1968-69, 1979-80, 1983-84, 1998-99, 2007-08

Cupa Balcanică:

Câştigătoare (1): 1960-61

Este primul club românesc ce a câştigat un trofeu european (Cupa Balcanică - 1960-61)
Cea mai categorică victorie: Steagul Roşu - Minerul Lupeni 8-0 (07.07.1963)
Cea mai severă înfrângere: Dinamo Bucureşti - Steagul Roşu 10-1 (19.05.1965)
Jucătorul cu cele mai multe prezenţe: Nicolae Pescaru - 311
Jucătorul cu cele mai multe goluri: Nicolae Pescaru - 62


Sursa : wikipedia.ro
FC Brasov  4fcbrasov1785
Sus In jos
https://c-zone.123.st
 
FC Brasov
Sus 
Pagina 1 din 1

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
C~ZonE Community™ :: Craiova-Zone | Divertisment :: Sport :: Fotbal :: Liga Profesionista de Fotbal a Romaniei :: Echipe Liga I-
Mergi direct la: