C~ZonE Community™
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

C~ZonE Community™


 
AcasaAcasa  PortalPortal  Ultimele imaginiUltimele imagini  CăutareCăutare  ÎnregistrareÎnregistrare  ConectareConectare  

 

 FC Dinamo Bucuresti

In jos 
AutorMesaj
..eNeRgY..
Fondator
Fondator
..eNeRgY..


Mesaje : 139
Puncte : 382
Reputatie : 4
Data de inscriere : 07/06/2011
Varsta : 30
Localizare : Craiova , Romania

FC Dinamo Bucuresti Empty
MesajSubiect: FC Dinamo Bucuresti   FC Dinamo Bucuresti EmptyMar Iun 28, 2011 2:25 pm

FC Dinamo Bucuresti
FC Dinamo Bucuresti Dinamobucuresti

Informaţii generale

Nume complet : Fotbal Club Dinamo Bucureşti
Data fondării : 14 mai 1948
Culori : Alb şi roşu
Stadion : Stadionul Dinamo (15.032 locuri)
Campionat : Liga I
Preşedinte : Nicolae Badea
Antrenor : Ioan Andone
Site web : www.fcdinamo.ro

Dinamo Bucureşti este unul dintre cele mai importante cluburi de fotbal din România, care a câştigat numeroase titluri naţionale şi cupe ale României. Fostă echipă a Ministerului de Interne, istoria lui Dinamo a fost marcată de rivalitatea permanentă cu celălalt mare club bucureştean, Steaua, întâlnirile dintre cele două echipe fiind considerate de majoritatea microbiştilor ca fiind cele mai importante meciuri ale anului, de multe ori decisive pentru câştigarea campionatului.

A apărut direct în divizia A, în primăvara anului 1948. Unirea Tricolor Bucureşti fusese preluată de Ministerul Afacerilor Interne în ianuarie 1948, iar în luna mai a fuzionat cu o altă echipă din Divizia A, Ciocanul Bucureşti[1]. Până la finalul acelui campionat, Cele două echipe din prima divizie s-au numit Dinamo A şi Dinamo B. A doua echipă a retrogradat la finalul stagiunii, iar peste un an, când a obţinut promovarea în Divizia A, a fost mutată la Cluj, apoi la Braşov, şi în cele din urmă a ajuns la Bacău, punând bazele echipei FCM Bacău de astăzi .

Istoria

Anii '50

În 1950, la Dinamo vin Nicolae Nicuşor Dumitru, Băcuţ I. Urmează ani de cristalizare, primele roade culegându-se în 1951: Dinamo ocupă locul secund, cu Alexandru Ene, Suru, Szoko, Călinoiu, C. Marinescu.

La 14 octombrie 1951 are loc inaugurarea cochetului stadion Dinamo[3], pe gazonul căruia alb-roşii aveau să obţină victorii de neuitat pentru suporterii lor. Primul meci: Dinamo - Locomotiva Timişoara 1-0. În 1952, dinamoviştii vor ocupa tot locul 2, ca şi în '53, pentru ca, în '54, să mai coboare o treaptă (locul 3). În acel an, Dinamo joacă (şi pierde) finala Cupei României: 0-2 cu Metalul Reşiţa. În 1954 apar Birtaşu, Blujdea, Băcuţ II, antrenor fiind Ştefan Dobay.


Primul titlu de campioană

În 1955, alb-roşii primesc prima cunună de campioni. Dinamo - cu Angelo Niculescu antrenor - impresionează, în special atacul Ene I, Neaga, Suru. De asemenea apărarea, cu jucători precum Băcuţ I, Băcuţ II, Szoko, Călinoiu, este cea mai bună din campionat (doar 19 goluri primite)[4].

În toamna lui 1956, echipa debutează în Cupa Campionilor Europeni (înfiinţată cu doar un an în urmă), premieră şi pentru fotbalul românesc: la 26 august 1956, în faţa a 32.000 de spectatori, Dinamo - Galatasaray 8-0. Apoi, la Istanbul, 1-2 şi Dinamo obţine prima calificare. Noutăţile echipei au fost Utu, cei doi Anghel - Florian şi Vasile. Au mai apărut atunci Popa, Nunweiller III, R. Lazăr. În acel an 1956, Dinamo a pierdut titlul naţional şi avea să intre într-un con de umbră până în 1959, când ajunge la un punct de campioni. În schimb, cucereşte Cupa României: Dinamo - Minerul Baia Mare 4-0. Noutăţi: Varga, Szakacs, Feodot, Bükössy, Cosma. Sezoanele următoare n-au fost însă pe măsură.

În 1961 dinamoviştii obţin locul 2 şi cu contribuţia noilor veniţi, Nunweiller IV, Panait, Ivan, Stoenescu, Ene II, Ţîrcovnicu, Eftimie, Sasu, Selymes, David (antrenori Traian Ionescu şi Nicuşor).

Anii '60

Al doilea titlu vine in 1962, când în lot mai apar Datcu, Ştefan, Unguroiu (antrenori Nicuşor si Nedelescu). În 1963 Dinamo câştigă al treilea său titlu. Au venit: Pârcălab, Ghergheli (Tr. Ionescu-Nicuşor, cuplul de antrenori). Dinamo câştigă şi Cupa: 5-3 cu Steaua (noutăţi: Radu Nunweiller, O. Popescu). Dinamo a jucat în Cupa Campionilor contra celebrului Real Madrid (1-3 la Bucureşti), cu Di Stefano şi Gento in teren. Meciul de la Bucureşti a avut loc pe stadionul 23 August şi a stabilit un record de asistenţă pentru această arenă: 100.000 de spectatori[5]. La Dinamo au mai venit P. Emil, Frăţilă, Haidu.

În toamna lui 1964, în CCE, Dinamo mai întâlneşte o echipă celebră: Internazionale (cu Facchetti, Picchi, Jair, Mazzolla, Corso, Suarez), pierzând 0-6 şi 0-1. În 1965, alt titlu şi alţi jucători noi în lot: Mircea Lucescu şi Grozea. In C1 Dinamo a jucat din nou cu Inter, de data aceasta reuşind să învingă cu 2-1 (dar pierzând la Milano, cu 0-2).

În al 20-lea an de existenţă a clubului (1948-1968), fotbaliştii de la Dinamo cuceresc Cupa (3-1 cu Rapid), cu Cornel Dinu, Naghi si Dumitrache in teren, Bazil Marian pe banca tehnică, aduşi in 1966. Tot atunci au mai venit Nuţu, Daniel Ene, Vl. Marica. În premieră, la 13 noiembrie 1968, in Cupa Cupelor, Dinamo intalneste un „team” englez: West Bromwich Albion (1-1 si 0-4), partide în care au jucat şi Boc şi Salceanu.

În 1969, „argint” în campionat şi în Cupă. 1969 a fost anul calificării României la Mondialul mexican '70, cu o importantă contribuţie dinamovistă: Dinu, Boc, Deleanu, Ghergheli, Nunweiller VI, Dumitrache, Lucescu.


Anii '70

În 1970, Dinamo a terminat pe locul 5. Lotul i-a primit şi pe Cheran, Both, Al. Moldovan, Dobrău, G. Sandu (antrenori Nicuşor si St. Stanculescu). În toamna acelui an, Dinamo elimină pe Panathinaikos (5-0 si 0-1), în Cupa Oraşelor Târguri, pentru ca apoi să cedeze în faţa lui FC Liverpool (cu un 1-1 acasă).

Au venit la alb-roşii Mustăţea şi Doru Popescu. Al şaselea titlu este câştigat în 1971, dar Dinamo pierde Cupa: 2-3 cu Steaua. Noutăţi: Andrei, M. Constantinescu, P. Nicolae, Moţ. În CCE, Dinamo reuşeşte să elimine pe Spartak Trnava, echipa lui Dobias, Kuna si Adamec. Un nou jucător: Florian Dumitrescu. A urmat "dubla" cu Feyenoord-ul lui Israel si Van Hanegem: 0-3 si 0-2.

După o evoluţie mai puţin apreciată în 1972, Dinamo revine în vârful ierarhiei în anul următor, cu Nelu Nunweiller şi Gheorghe Timar antrenori. Noutăţi în teren: Eftimescu, Batacliu, Custov, Lucuţă, Vrînceanu, Dudu Georgescu. În CCE, Dinamo trece de nord-irlandezii de la Crusaders Belfast (1-0, 11-0 !), dar este eliminată de Atletico Madrid (0-2 şi 2-2), echipa lui Capon, Irureta, Heredia si Ay ala. La Dinamo, noutatea s-a numit Sătmăreanu II.

În anul următor, Dinamo joacă în Cupa UEFA şi, după eliminarea turcilor de la Boluspor, ratează un succes de prestigiu în faţa lui FC Köln, 1-1 şi 2-3. Jucător nou: T. Zamfir. Al 6-lea titlu: în 1971. Un nou jucător: Florian Dumitrescu. Al 7-lea titlu a venit doi ani mai târziu, în 1973, dupa un meci dubios, cu CFR Cluj, pe care a invins-o exact la diferenta de goluri de care a avea nevoie pentru a depăşi Universitatea Craiova la golaveraj[6]. Acest meci sus-amintit era un meci restanţă, care s-a desfăşurat după încheierea campionatului, când se ştiau toate rezultatele. Al 8-lea titlu datează din 1975, anul când Dudu Georgescu câştigă Gheata de aur cu 32 de goluri.

În 1976 în Cupa UEFA Dinamo joacă împotriva „monstrului sacru” - AC Milan - cu Fabio Capello şi Collovatti în teren: 0-0 şi 1-2. 1976-1977 este sezonul care aduce al 9-lea titlu şi încă o Gheată de aur pentru Dudu Georgescu (47 goluri)[7]. În toamna lui 1977 în CCE, Dinamo câştigă un meci foarte disputat cu Atletico Madrid 2-1, dar pierde la Madrid, 2-0.

În 1979, runda a doua în Cupa UEFA (după ce eliminase Alki Larnaca din Cipru) Dinamo este eliminată (cu ajutorul arbitrajului) de Eintracht Frankfurt, echipa lui Pezzey, Grabowsky şi Holzenbein (2-0 şi 0-3 în prelungiri)[8].

Anii de glorie: '80

Anii '81-'82 Cupa UEFA - sezonul acesta a adus multe victorii pentru Dinamo. Roş-albii au întâlnit Levski Spartak Sofia, echipa lui Sirakov şi Iskrenov (3-0 şi 1-2). În a doua rundă, o dublă terifiantă: Dinamo - Internazionale (cu Bergodi, Bagni, Prohaska, Altobelli, Baresi, Oriali, Marini şi Becallossi). La Milano, 1-1 (marcatori: Pasinato şi Custov) iar la Bucureşti, 3-2 pentru „câini”, în minutele de prelungire![9]. Dinamo e eliminată de echipa suedeză IFK Göteborg, care a şi câştigat trofeul în final.

Al 10-lea titlu naţional va fi obţinut în 1982, când Dinamo cucereşte şi Cupa după o victorie cu 3-2 contra lui FC Baia Mare. După 5 ani de absenţă, Dinamo reintră în CCE, întâlnind (şi eliminând) Valerenga Oslo. În următoarea fază, Dinamo avea să se confrunte cu o echipă puternică: echipa lui Vizek şi Nehoda, Dukla Praga. Au câştigat acasă, cu 2-0, obţinând calificarea la Praga: 1-2. Dinamo este eliminată de Aston Villa, clubul lui Bremmer, Cowans, Withe, Shaw şi Morley. Al 11-lea titlu vine un an mai târziu, în 1983. Anii 1983-1984: sezonul începe cu retragerea lui Cornel Dinu, câştigator a 6 titluri de campion şi 2 Cupe ale României, cu 454 meciuri în prima ligă şi 75 în echipa naţională. În acelaşi an Dinamo câştigă şi al 12-lea titlu.

În toamna 1983-84 a făcut un pas mare în arena internaţională. Campania „Cupa Campionilor Europeni” a început cu o echipă finlandeză, Kuusysi Lahti (1-0 şi 3-0). În faza următoare Dinamo întâlneşte campioana Europei, Hamburger SV - echipa lui Stein, Kalz şi Magath. La Bucureşti, Augustin, Mulţescu şi Orac înscriu pentru 3-0[10][11]. Returul a fost terifiant 3-2 (goluri Ţălnar şi Mulţescu). Pentru a accede în semifinalele CCE, Dinamo are de învins o altă echipă de top: Dinamo Minsk, cu Aleinikov, Zigmanatovici şi Gurinovici. În tur 1-1 (Rednic egalând în minutul '87!), urmând o victorie cu 1-0 la Bucureşti (gol Augustin). Dinamo este prima echipa din România care a jucat semifinala CCE[12], unde a întâlnit cea mai bună echipă în acel sezon Liverpool FC. Dinamo pierzând 1-0 pe Anfield şi 2-1 în Bucureşti, în cele din urmă în acel an Liverpool câştigând trofeul.

În prima manşă a CCE, în toamna 1984, Dinamo întâlnea Omonia Nicosia: 4-1 şi 1-2. Următorul meci împotriva lui Girondins Bordeaux (echipa lui Jean Tigana, Alain Giresse, Lacombe şi Battiston), Dinamo a fost, din păcate, eliminată după 0-1 şi 1-1.

În 1986 Dinamo a câştigat Cupa României împotriva Stelei (1-0). După o pauză de 18 ani, Dinamo joacă din nou în Cupa Cupelor, în toamna lui `86. Sezonul 1986-1987 a adus Gheata de Aur pentru Cămătaru (44 goluri).

În 1988 finala Cupei României a fost una specială. După ce jucătorii de la Steaua au părăsit terenul la scorul de 1-1, Dinamo a câştigat trofeul, dar mai târziu FRF (fiind presată şi obligată de Partidul Comunist) a adjudecat meciul 2-1 pentru Steaua. Dar după Revoluţia din '89, Steaua a returnat trofeul lui Dinamo, care a refuzat să îl mai primească.

În Cupa UEFA 1988-1989, Dinamo a eliminat din nou echipa finlandeză Lahti cu 3-0. Următoarea victimă au fost scoţienii de la Dundee United: 1-0 şi 1-1. Apoi au ratat calificarea în semifinale după ce au pierdut din cauza golului primit pe teren propriu, 0-0 .


Anii '90

Cupa UEFA, sezonul 1989-1990 aduce noi succese. Dinamo întâlneşte o echipă din Albania, Dinamo Tirana 0-1 şi 2-0. Următorii sunt campionii Greciei, Panathinaikos 2-0 şi 6-1. În sferturile de finală au întâlnit pe Partizan Belgrad (cu Mijatovici pe teren) eliminându-i cu 2-1 şi 2-0. După 6 ani de pauză, Dinamo joacă o nouă semifinală europeană, de data aceasta contra lui Anderlecht Bruxelles, pierzând ambele manşe cu 1-0.

În vara anului 1990, Dinamo - cu Mircea Lucescu ca antrenor - câştigă un nou campionat, al 13-lea. Şi Cupa României, împotriva Stelei, cu un scor surprinzător: 6-4. Noul sezon CCE începe cu eliminarea echipei irlandeze St Patrick's Athletic Dublin (4-0 şi 1-1). Dinamo este eliminată în faza a doua de FC Porto.

În Cupa UEFA 1991-1992 Dinamo întâlneşte Sporting Lisabona lui Luís Figo, calificându-se după 0-1 şi 2-0. În următoarea fază Dinamo este eliminată de Genoa 1893: 1-3 şi 2-2.

În 1992, al 14-lea titlu a fost adăugat la recordurile lui Dinamo. A fost un sezon remarcabil, cu 34 de meciuri şi nicio înfrângere.

Anii 2000-2010

Dinamo cucereşte Cupa României în 2000, 2001, 2003, 2004, 2005 şi câştigă campionatul în 2000, 2002, 2004 şi 2007.

În toamna lui 2004 încearcă să pătrundă în grupele Ligii Campionilor UEFA şi este prima echipă din România care aduce pe marele Manchester United la Bucureşti, din păcate pierzând cu 1-2 şi 0-3, ratând grupele Ligii. Un an mai târziu, în 2005, toamna, Dinamo ajunge în Cupa UEFA, eliminând în preliminarii Omonia Nicosia cu 3-1 şi 1-2 şi după o victorie istorică în turul 1, zdrobind cu 5-1 pe Everton la Bucureşti şi pierzând cu 0-1 la Liverpool. Calificată în grupele Cupei UEFA (sezonul 2005-2006), realizează un egal, 0-0 cu Heerenveen (echipa lui Klaas Jan Huntelaar), reuşeşte să învingă deţinătoarea trofeului, ŢSKA Moscova cu 1-0, dar pierde în minutul 93 la Sofia cu Levski. Pentru a ajunge în primăvara europeană avea nevoie de o remiză cu Olympique de Marseille. Pe Stade Vélodrome, dinamoviştii au pierdut cu 2-1 în faţa francezilor, deşi înscriseseră golul de 2-2 prin Octavian Chihaia, dar arbitrul nu a validat golul pentru că a fost înscris la o secundă după expirarea celor patru minute de prelungiri[13].

În toamna lui 2006 noul antrenor Mircea Rednic preia echipa şi face nişte schimbări inspirate, câştigă 13 meciuri consecutive în campionat, printre care cele cu marile rivale (1-0 cu Steaua şi 3-1 cu Rapid), iar în retur îşi continuă marşul triumfal, reuşind să învingă şi în deplasare rivalele Steaua - cu 4-2 şi Rapid - cu 4-1. În sezonul 2006-2007 al Cupei UEFA, Dinamo ajunge pentru a doua oară consecutiv în grupe, unde învinge pe Beşiktaş Istanbul cu 2-1, pe Bayer Leverkusen cu 2-1, remizează 1-1 cu FC Bruges şi pierde cu 3-1 în faţa lui Tottenham Hotspur, într-un meci în care alb-roşii erau deja calificaţi în şaisprezecimile de finală (şi în primăvara europeană, după 17 ani). În această fază a competiţiei, Dinamo a întâlnit pe Benfica Lisabona, care i-a eliminat pe români după 1-0 la Lisabona şi 2-1 la Bucureşti.

Dinamo a câştigat cel de-al 18-lea titlu de campioană a României, în sezonul 2006-2007, după ce a terminat pe locul 1 la 6 puncte de marea rivală Steaua[14]. Campioana României se putea califica direct în grupele Ligii Campionilor în sezonul 2007-2008 dacă Manchester United sau Chelsea Londra ar fi câştigat această competiţie în sezonul 2006-2007, însă AC Milan s-a încununat campioana Europei, iar dinamoviştii trebuiau să se mulţumească doar cu turul III preliminar, ultimul înainte de grupe[15]. Aici, Dinamo a întâlnit ocupanta locului 3 în Italia în sezonul 2006-2007, Lazio Roma. După 1-1 la Roma, returul s-a jucat pe Stadionul Naţional „Lia Manoliu”, iar Dinamo a pierdut cu 1-3, după ce a condus cu 1-0 la pauză[16].

Au urmat pentru Dinamo două sezoane modeste, atât pe plan intern, cât şi în cupele europene, unde a fost eliminată încă din primul tur al Cupei UEFA de Elfsborg, în sezonul 2007-2008 şi de NEC Nijmegen în sezonul 2008-2009.[17].

Abia în 2009, alb-roşii au revenit în grupele celei de-a doua competiţii europene, redenumită între timp Europa League. În turul preliminar, Dinamo a înfrunta echipa cehă Slovan Liberec. Prima manşă a fost un coşmar pentru câinii roşii, care au pierdut cu 0-2 după un meci întrerupt în minutul 88, deoarece fanii dinamovişti au rupt gardurile de protecţie şi au intrat pe teren[18]. În urma incidentelor, Dinamo a fost penalizată cu meci pierdut la masa verde (0-3), amendă de 50.000 de euro şi trei jocuri pe teren propriu cu porţile închise[19]. În returul de la Liberec, Dinamo a făcut un meci istoric, reuşind să câştige cu 3-0 în primele 90 de minute, după care a învins cu 9-8 la loviturile de departajare, fiind prima echipă din istoria cupelor europene care reuşeşte să se califice în deplasare după un meci pierdut acasă la masa verde[20]. Dinamo a fost repartizată în grupa F a Europa League, alături de Galatasaray Istanbul, Panathinaikos Atena şi de Sturm Graz. Deşi a început cu o victorie la Graz, 1-0, Dinamo nu a reuşit să ţină pasul cu principalele sale contracandidate la calificarea în şaisprezecimi, Galatasaray şi Panathinaikos. Au urmat înfrângeri pe bandă: 0-1 cu Panathinaikos şi 1-4 cu Galatasaray acasă, respectiv în deplasare, apoi 0-3 acasă cu Galatasaray. În penultimul meci, Dinamo a reuşit să mai păstreze speranţe de calificare după ce a învins-o din nou pe Sturm Graz, cu 2-1, pe stadionul "Dinamo". Ultimul meci, cel decisiv pentru locul 2, ultimul care permitea calificarea mai departe, s-a jucat la Atena, unde gazdele au învins-o pe Dinamo fără drept de apel, 3-0; astfel, Dinamo părăsea cupele europene fără a ajunge în primăvara europeană.


Stadion

Dinamo îşi dispută meciurile de pe teren propriu pe Stadionul Dinamo, arenă aflată pe Şoseaua Ştefan cel Mare, în centrul oraşului Bucureşti. Stadionul a fost inaugurat în anul 1951, primul meci susţinut aici de Dinamo fiind împotriva echipei Locomotiva Timişoara. Arena aparţine de Ministerul de Interne şi face parte din Complexul Sportiv Dinamo, care mai include au stadion de fotbal cu o capacitate de 2.000 de locuri, numit Stadionul Florea Dumitrache, un teren sintetic de antrenament, dar şi un velodrom şi un bazin de înot. Galeria dinamovistă este cantonată la peluza dinspre nord a arenei, denumită Peluza Cătălin Hâldan, după numele unui fost jucător al clubului, decedat pe terenul de fotbal la vârsta de 24 de ani. O serie de meciuri din cupele europene au fost jucate de Dinamo pe Stadionul Naţional, a cărui capacitate era de aproape patru ori mai mare decât cea a propriei arene.

Palmares

All-time: 1816 meciuri - 1013 victorii - 389 egaluri - 413 înfrângeri, 3572 goluri marcate - 1941 goluri primite, 2706 puncte (locul 2).
Campioană a României (de 18 ori): 1955, 1962, 1963, 1964, 1965, 1971, 1973, 1975, 1977, 1982, 1983, 1984, 1990, 1992, 2000, 2002, 2004, 2007.
Câştigătoare a Cupei României (de 12 ori): 1959, 1964, 1968, 1982, 1984, 1986, 1990, 2000, 2001, 2003, 2004, 2005.
Câştigătoare a Super Cupei României (o dată): 2005


Sursa : wikipedia.ro
FC Dinamo Bucuresti 4fcdinamobucuresti1775
Sus In jos
https://c-zone.123.st
 
FC Dinamo Bucuresti
Sus 
Pagina 1 din 1
 Subiecte similare
-
» FC Steaua Bucuresti
» FC Rapid Bucuresti
» FC Sportul Studentesc Bucuresti

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
C~ZonE Community™ :: Craiova-Zone | Divertisment :: Sport :: Fotbal :: Liga Profesionista de Fotbal a Romaniei :: Echipe Liga I-
Mergi direct la: